miercuri, 7 februarie 2018

... după ani... lacrimi iar...

... ora 7 dimineața și sună telefonul tău, muuult. Curios, deobicei nu sună sau sună scurt și gata.
Fiindcă e ciudat, subconștientul ne trezește pe ambii și ne uităm tulburați, unul prin altul.
Răspunzi.
Ascult.
Plângi.
Plâng...
- Tata... nu mai e...
... știi că tăcerea este un răspuns și tăcem amândoi. Nu știu ce gândeai tu...
Eu mă gândeam ce scurtă e suferința oamenilor pe care îi iubim.
Mama, cu doar câeva luni înainte, plecase singură, într-un somn liniștit, mâncând o portocală, aproape vorbind. Tu ai dorit-o aproape. Ce om poate dori viața altuia? Doar tu, cel mai iubit și minunat, dintre pământeni. Te iubim.
Papa, cel mai iubit dintre voi...
L-am iubit pentru cât de onest era. Fără să ne confesăm, noi doi, am iubit dreptatea, cred. Acolo, dus fiind, îl iubesc mai mult pentru ce om minunat mi-a dăruit. Pe tine. Te iubesc, îl iubim, fericiți să fim.
... Dintotdeauna, inceputul lui februarie este începutul unor întrebări fără răspunsuri.
... vă iubim, părinți.