joi, 22 decembrie 2016

Mă mai întreb de voi, câteodată

Știu că nu știți, dar mă tot întreb de voi.
Eu, dau vina pe timpul scurt dedicat after work-ului. Așa cum eu intru direct pe facebook și dau două like-uri iar apoi mă culc, cu siguranță și voi faceți la fel, zilnic.
Deunăzi povesteam cuiva ce frumoasă era viața prin 1995... Mă duceam la 7.30 la birou. Beam cafeaua in sala de consiliu cu toți colegii(17), primeam de la Speranța(secretara) două foi: urgente&importante cu care mă retrăgeam în birou. Apropos de urgente versus importante... mai nou, este o întrebare capcană în C.V.-iu(bifați importante :)). În birou primeam nenumărate telefoane la care trebuia cică sa răspund pe fax. Aaaa, nu știți ce e ăla fax. Fax era posibilitatea de a trimite o foaie tipărită prin intermediul liniei telefonice. La începuturile anilor ”95 FAX avea doar Poșta Română. Așadar, îmi luam poșeta, pantofii cu toc cui și mapa cu documente pe strada Domnească pe sub teii proaspăt înfloriți, plesnind de aromă și frumusețe picturală. Mă plimbam, de ce să nu recunosc, făcând și serviciul ce aveam de făcut. Nu suna niciun telefon în poșetă(nu erau mobile) nu țipa nimeni pe mail(nu era net), nu mă prăfuia nimeni pe strada(nu erau bemeveuri)... dar, era ceva, colț cu strada poștei: Galeriile de Artă. Ei bine, mai ales lunea dis-de-dimineață, mă delectam cu expozițiile ce fuseseră vernisate în weekend. Mă plimbam ușor pe lângă ferestre încercând să intuiesc denumirea tabloului după emoția împărtășită de mine. Aceste lucruri minunate au fost... atunci, habar nu aveam ce minunate sunt. Astăzi, viteza prezentului prin care unim trecut-viitor este foarte mare, fără timpi de liniște în noi. Ceea ce ne place trebuie digerat, analizat, însușit. Avem prea puțin timp pentru asta, suntem roboții de care ne speriem dacă ar veni peste noi mâine.
Mă bucur de mine, de amintirile frumoase cu voi și vă dăruiesc prin acest text pacea amintirilor voastre.
La mulți ani, prieteni!

2 comentarii:

  1. Recunosc parfumul acelor ani .... exact in 95 faceam cam ceea ce descrii si tu aici. Faxul, pagerul .... eu puneam in traista blocuri de bancnote si ma duceam sa le depun la banca de pe Bd. Hunedoara colt cu Dorobanti, mergand pe jos de la Televiziune cu mii de lei la mine. Ce vremuri, domne .... Parca am fi Caragiale la plural :-) Charmul anilor care trec nu va mai fi niciodată la fel. Se schimbă timpurile și ne schimbăm noi în percepții. De multe ori tânjim după un farmec care stă în fața noastră, dar pe care nu-l mai putem percepe, pentru că ni s-au deviat simțurile. Fiecare secundă pe care o trăim devine imediat trecut și odată cu asta intervine o nostalgie. Am învățat că aceste nostalgii, menținute mental mai mult de câteva secunde, ne pot îmbolnăvi pe termen lung. Salutări din câmpul presărat cu fulgi de nea ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dragă Anka, nostalgia o resetăm imediat. Câteodată, iată, la un cuvânt sau imagine avem declick și ne învăluim cu amintiri. Eu mă bucur de aceste amintiri cât timp scriu și apoi gata, mă arunc în vârtejul vremurilor nebune de timp. Zile ”ninsorite” să ai, la noi e doar ceață.

      Ștergere