luni, 17 august 2015

când NU trebuie să te duci la Sociolog ... sau cum sa demisionez demn..

O trăişi şi p-asta!
Se pare că ajungi înţelept din cauză de multă experienţă. Şi eu credeam că te naşti un guru al sfaturilor. Neaaah! Poveşti!
Mă duc dis de dimineaţă cu treabă de jale la o instituţie care cică trebuie să aibă grijă de mine. Mă plimb eu răbdătoare prin trei birouri(mă aşteptam la asta, chiar am probat să reţin câte icoane văd pe pervaze) şi poposesc într-unul la ultimul etaj, niţel mai auster dacât 'mămoşeniile' de birouri din preajma biroului directorial. Asta-i 'oaia capie' a instituţiei, gândesc eu, fericită că scăp de prezumtive 'mămici' cu sfaturi prietenoase.
Îmi doream pentru 10 minute o discuţie fermă şi poate chiar legislativă cu cineva abilitat să mă protejeze. Imaginea neîmpopoţonată a respectivului birou îmi oferea o găzduire plăcută deocamdată şi am decis să mă aşez pe scaunul din faţa doamnei, respectiv spatele monitorului. Aşezarea scaunului este strategică, ştiaţi? Doamna se făcea că mă asculta şi ochii şi-i tot plimba pe monitor, deh poate mai avea ceva de vizionat, o fi luat nota 10 la atenţie distributivă.
Îmi expun problema în cuvinte simple, comune şi propoziţii scurte. Doamna îmi răspunde obiectiv, cumva prea impersonal. La fel de bine putea vorbi robotul de la ING-Bank. Dar poate e mai bine aşa, îmi zic, că doar nu vreau să-mi dea un umăr pe care să plâng. Şi ascult, ascult, poate extrag ce-mi este necesar şi să plec mai repede de-aici că mă obişnuiesc cu răcoarea şi o să mă ia naiba când o să ies la 38 de grade. Doamna îmi zice că nu e procedură legală să mă sfătuiască... nu există decât denunţ.
Dragă doamnă, eu sunt un om paşnic şi nu-mi place 'răzbelul'. Arată-mi ce să fac să nu ajung la ceartă cu omu' pe care-l 'cunosc' de 5 ani.
Nooooa, bine am pus ghilimelele în 'cunosc' că iată, deschid uşa 'fiarei' din corpul de Sociolog. Şi-ncepe.
' - ... păi vedeţi, în viaţă primim şi palme de unde ne aşteptăm mai puţin. Dumneavoastră ziceţi de 5 ani, dar să vedeţi cum este să primeşti divorţ după 30 de ani de căsnicie, cu copii mari, cu amintiri...'
WOOOOW, WTF!
Mă abţin, îmi dau lacrimile pentru ea, că nu se uită cum arată. Mi-e milă de fiinţa asta care îşi amestecă slujba cu viaţa personală. Mi-e milă de mine că tot nu am nimerit o persoană cerebrală care să-mi rezolve problema. Ies spunînd un bună ziua sugrumat de lacrimi şi o închid pe doamna cu problema ei veche de 30 de ani... ce să mai vreau eu?
Mă duc spre scări, ştiu că e mai răcoare acolo şi astfel evit să mă însoţesc cu vreocineva în lift. Mă las pe o treaptă şi-mi dau drumul lacrimilor, şiroaielor, sughiţurilor şi transpiraţiilor. Mi-aduc aminte că nu am mai plâns de mult în asemenea hal. Atât de fericită am fost în tot acest timp? Yeeeah, parcă e mai bine.
So, capul sus, tot la Google ajungem: ' cutare versus cutare'... hai, fără sentimente!