Poate că da, tu-mi cunoşti mai bine sufletul. Acum am luat la propriu culorile în penel. Acolo îmi vărs luminile din venele vii pe care le am de un roşu intens, zic eu, lucid.
Îmi desenez pe pânză liniile curbe pe care le văd în cursurile poveştii. Ştii bine cât de mult îmi plac poveştile!
Astăzi, lângă pânza albastră pregătită de ieri degeaba, am pus doar frunză de nuc adusă de departe, de unde am venit în bucurie. Atât.
Mâine, după ce voi citi de la tine, voi şti ce culoare să pun pe pânză lângă frunză, lângă mine... în două culori, în două arome, în doi.
Dar astăzi sunt fericită, ca şi in toate zilele când eram împreună. În zilele alea am înţeles geometrii concentrice neştiute: scorbura unui copac poate fi trupul tău încălzindu-mă, siajul trupului înotând pe lac poate eram eu înmiresmată de unde... unde eram când erai... hai.
Pictam cu suflet în copilărie. Moștenire de la mama, o artistă perfectă. Doar că mama a ales între școala de artă și școala sportivă, pe a doua, că cică nu puteam sta locului și cică viața în aer liber e mai sănătoasă. Așa că .... am devenit sportivă de la 8 ani. Dar pasiunea ascunsă pentru desen și pictură nu au murit .... când am plecat din România în 2014 mi-am luat în bagaje setul de pensule și acuarele pe care le am din copilărie......da, greu de imaginat așa ceva. Și încă sper că voi redesena și voi repicta din nou :-) Sunt momentele de renaștere din noi, să facem ceea ce vine din suflet.
RăspundețiȘtergere