miercuri, 30 octombrie 2013

Persuasiune

Sunt indragostită de frunza de arţar arămiu colorată in lunile toamnei. O culeg de pe jos, de pe masină, de prin verandă. Niciodată nu am gasit două frunze in colorit identic... deci nu suntem identici... sau nu ştim.
Toamna arămie îmi aminteşte de şcoală. De caţiva ani mă obsedează amintirea unei zile de început de liceu când eram curioşi să ne întâlnim mentorul... dirigintele.
Aveam mari emoţii fiindcă auzisem ca va fi o profesoară si eu nu mai avusesem dirigintă... doar diriginte. Mă cuprinsese o emoţie caldă de parcă aşteptam să intre zâna dorinţelor, mama învingătorilor... superprietena... ce mai!
Marea intalnire a fost mica. Eram linistita in banca mea din spatele clasei intr-o pauza. Pauza era prelungita de o neanuntata ora de chiiul. Intra, dupa ce se suna, o ditamai matahala de femeie pe usa si ne zice ca profesorul de literatura va fi inlocuit de ea, “Tehnologia Utilajelor de Bord” si diriginta clasei.
Greu se lasa liniste printre siluetele adolescentine, mai ales ca avem de-a face cu o “bunicuţă” de profesoara, bine trecuta de 50 de anisori.
Imi vad de careurile mele rebusistice si constat că atmosfera e placută, se citeste catalogul... A, B... prezent, C... O, Olaru:
- Prezent!
Si se ridica colegul din spatele meu. Hm, acum aud ca-l cheama Olaru, oameni care faceau oale? Sau vindeau oale?...
- Mai taaaaaaare! .... se aude dinspre catedra.
Woooow, ce ţipă diriga! Imi zic. Ma uit asa, intr-o rână, cât să nu ma observ.
Ma inhiba tipetele si-mi las urechile pleostite peste patratelele rebusului meu.
Mihaela, colega de banca, imi da un ghiont si-mi arata cu degetele cum reteaza beregata: “fight!” ... simte si ea.
Inchid un cuvant intre doua patrate negre si ma declar dispusa sa inteleg ce se intampla in clasa.
Stefan Olaru, colegul meu din banca din spate de vreo saptamana, sta in picioare si tace.
Diriginta (ca isi declinase atotputernicia) era la sase banci in faţa mea.
Peste mine, prin mine si deodata cu mine, un tir de intrebari:
- Ce e cu părul ăla slinos?... si cămeşa e jegoasă tare de tot!... wow, şi pantalonii nu au dungă! Ooof, mi-e rău!... apropiindu-se de banca lui Olaru, venind inspre mine adică.
Jignirile continuau, pronuntate tot mai accentuat deodata cu muţenia ce se instala in clasă.
- ... staa...aai ca băbălăul si te uiti in bocanci! Uită-te la tine!
Vocea gâjâită îmi suna in urechea dreapta de parcă de acolo venea. Ca sa nu mă uit la faţa celei care ţipa, dintr-un instinct de conservare, m-am intors să-l privesc pe acuzat. Aşa era, cu capul plecat intre umeri, cu degetele arătător lipite de bancă, tremurînd si asudînd in aşteptarea uliului. Ruşinea pe care o incerca Stefan in momentele acelea era totodata rusinea mea de a asculta toată ocara ce i se făcea.
M-am ridicat electric, ca un contactor. Spre deosebire de colegul muştruluit, eram dreaptă şi hotarâtă:
- Doamnă, nu este frumos să vorbiti astfel unui copil. Nici noi, care suntem in aceasta clasa de o saptamana, dar nici dumneavoastra, nu il cunoasteti. Cred ca este un motiv pentru care arată aşa... Cred ca trebuie sa vorbiti in particular cu Stefan...
Pe la ultima propozitie abia imi rosteam cuvintele fiindca vreo 70 de ochi ma priveau, plus uliul care se oprise in dreptul meu si ma putea strivi usor doar cu un tipat, nu mai zic de palma.
- .... dar ce esti tu ma, avocatul lui? Ete, ce sa zic!
Apoi brusc, diriginta s-a intors la catedra si incidentul nu a mai fost amintit deloc... pâna intr-o zi, dupa vreo luna.
Se intoarce mama de la o sedinta cu parintii si-mi spune ca a tras o spaima... de are hainele ude pe ea.
- Pai de ce mama, ca eu nu am facut rele pe la scoala.
- Pai nu, dar eu de unde sa stiu? Diriginta ta imi zice in timpul sedintei, cand striga catalogul sa ne cunoasca, ca ma roaga sa raman la sfarsit ca are ceva important de spus. Atat mi-a trebuit! La câte sedinte cu parintii am fost, stiu ca la sfarsit raman cei cu “copiii problema”... care fumeaza, vagabondeaza... deci am stat pe jar de nici nu stiu ce s-a mai zis in sedinta.
- Aaa, interesant! Si?
- La sfarsitul sedintei, ma cheama diriginta in biroul ei si-mi zice:
- Am vrut sa va cunosc mai bine, sa stiu cum este mama unei fetite care a avut curajul sa-mi dea o lectie mare de pedagogie acum, in pargul pensionarii, dupa 40 de ani de profesorat... si-i povesteste mamei toata intamplarea chiar in plus, investigatiile ei dupa acel incident. Aflase deci, ceea ce noi nu stiam inca, fiindca Stefan a fost foarte discret spre taciturn cam tot liceul, ca acesta isi pierduse mama in acea vara dupa o lunga boala si ramasese doar el cu tatal său, un simplu cocsar ce nu stia prea bine cum se derulau treburile gospodaresti.
Diriginta multumea si recunostea ca nu a avut deloc maturitatea de a rezolva acest caz in mod discret .
Dupa cativa ani de la terminarea liceului, la un eveniment urban, ma nimeresc in aceeasi incapere cu Stefan, prosper om de afaceri, tata a doi copii, imi prezinta frumoasa sotie. Nu pot sa nu remarc stralucirea obrazului si a hainelor de cea mai buna calitate... pantofii impecabili si parul proaspat uscat. Ne sarutam formal pe obraz dar, privindu-ne apoi in ochi, intelegem ca trebuie sa ne atingem cumva si inimile care odata ... au batut la unison.

miercuri, 2 octombrie 2013

ma urc, ma curg

Cum pot dintr-o cafea să-mi iau putere?

Să strâng doar amintiri şi-a mea durere?

Să uit in urmă dealuri şi câmpii,

Să nu ştiu unde plec, de unde o să vin?



Nu pot să scriu cum curg...

Nu pot să mai aud...

Nu ştiu ce chip mai ai,

Mă urc, mă curg, mă ai.