miercuri, 28 august 2013

Filmul filmelor copilariei mele

Nu stiu cum s-au facut conexiunile neuronale in capul meu. Cateodata, de la un simplu cuvant imi amintesc ceva din trecutul de mult uitat.
Zilele trecute declik-ul s-a facut la expresia “filmul filmelor”... ce mi-a deschis o perioada din copilaria mea cand “mergeam” la film cu fratele CELMARE care era mai mare decat fratele mai mare faţa de mine. Era o diferenta de 8 ani intre noi. Adica, noi eram niste mucosi care abia silabiseam “omiesiunadenopti” iar fratele CELMARE era cautat de fete si nu mai iesea din casa fara camasa calcata si pieptanat “bităls”.
In Complexul de cartier ce continea o librarie, o frizerie, o marochinarie, etc. era si o zona de afisaj ce continea sapte panouri. Mereu credeam eu ca sunt sapte ca sa te duci in fiecare zi undeva sa te distrezi. Asadar pe patru din ele se afisau filmele de la cele patru cinematografe ale orasului apoi pe al cincilea erau piesele Teatrului Dramatic, pe al saselea ale Teatrului Muzical si pe al saptelea spectacolelel Casei de Cultura sau Circul... spectacole estivale. In fata acestor panouri era un gardutz, bine gandit ca amplasare fiindca era mare batalie castigata daca reuseai sa te urci pe el cand se lipeau afisele. Era fascinant sa vezi cum se derula sulul acela de afis si ne lasa incetul cu incetul sa descoperim personajele colorate.
La noi in familie televizorul era mai mereu stricat. Cand se strica era infăşat intr-o faţă de masă si cocoţat pe şifonier fiindcă urma o perioada mare de timp să economisim bani pentru a-l putea duce la reparat... timp in care era “scăzut” de la plata taxei TV şi regula aşa era: sigilat! Ca daca vine controlu’...?
Probabil ca de aici ni s-a tras noua, astora mici, credulitatea.
Fratele CELMARE a inceput sa propuna mamei sa ne duca la film. Cu greu, mama s-a lasat convinsa ca e un lucru bun sa mergem duminica la un film si apoi la o prajitura... Pentru economisire, mama nu mergea cu noi. Pe noi ne imbraca atenta, ne punea si batiste in buzunare, ne trimitea sa facem pipi... sa fim perfecti pentru vizionare. Plecam. Drumul era lung. Defilam prin faţa blocului de mână cu fratele mai mare si calcam strâmb de emotionati ce eram. Colindam pe sub o multime de blocuri, citeam literele de pe faţade... J7! Woooow, uite si J6! Phuuuaileei, ce departe mergem. Dupa multe ocolişuri ajungem in final si in faţa panourilor publicitare din Complex. Gardutzul era liber tocmai pentru ca toata lumea, dumninica la pranz, ori era la film ori in familie la masă.... ei, si noi tot la film eram veniţi. Fratele CELMARE ne urca pe garduţ, el trecea dincolo de el, lucru care pe noi ne-a umplut de respect(numai nenea care lipea afişe mai facea asta). Plasat intre noi si afise, fratele ne intreba:
Ce film vreti sa vedeti? Si ne citea titlurile.
Wooow.... cum adica ... pentru un pumn de ceapa?
Aaa, pai sa va spun eu! ... si gata, vraja incepea. Eram acolo, in film holbaţi la afişul pe care il descompuneam cu mintea noastra in mii de cadre si replici. Deoarece fratele inca nu vazuse filmul pe care ni-l povestea, se lega de orice amanunt din afiş. Daca era o pisica... inventa ceva si despre pisica respectiva... un mic rol tot avea si ea... un pistol in mâna era motiv de povestit cel putin un sfert de ora... un nor cu un fulger... wooow, ce atmosfera tulburatoare si infricosatoare ne mai inducea frate-miu. Filmul era in mintea lui dezvoltat de imaginile de pe afiş. Alt film se dezvolta in mintea noastra... si alt film reuseam sa povestim toata saptamana cui avea curiozitatea sa ne intrebe.
De prisos sa mai spun ca banii pentru cele trei bilete de film ramaneau la povestitor. Ne trata cu o prajitura si o braga la cofetarie, loc in care se faceau precizarile la intrebarile noastre si planuiam deja o alta vizionare pentru duminica viitoare... the end.
P.S.
asa am ramas cu amintirea unui film “vazut” dar necunostut: Cipolla Colt. Vi-l recomand, este exact cum trebuia sa fie atunci, in copilaria mea in care se intamplau mai multe decat putea petrece timpul . Vizionare placuta.