joi, 16 februarie 2012

Opis... bunica




...fireste, ma gandesc la oamenii din jurul meu.

Bunicul imi facea racoare pe prispa cu frunze de nuc si-mi explica de ce toata vara culege samanta de uscaturi si o pune in desagi de panza:

"- Samanta e viata, e un copil ca si tine pe care iata, o racoresc desfacand-o din foi uscate. La primavara, cand tu alergi prin gradina, sa stii ca samanta asta vrea sa traiasca, sa iasa, sa o iubeasca soarele."

Cum sa nu-l iubesti?

Bunica, avea un mers lung, din doi pasi strabatea curtea. Stia tot ce se intampla cu noi in casa, in pod, pe balta sau in vie. Nu puteai sa minti, te tintea cu ochii ei mari si sinceri incat ramaneai cu fraza inceputa stramb si o terminai... drept.
Bunica stia ca eram gata sa mintim si atunci, pe loc, nu ne reprosa niciodata. Noi eram bucurosi, ne dadeam coate in semn de ' am scapat' si ne promiteam in gand sa nu mai facem. Venea seara, cand bunica ne aseza un lighean in mijlocul camerei si se transforma in fantana, tzuruind peste manutele noastre apa. Atunci, in linistea serii cantata de greieri, bunica ne dadea pilda zilei. Ne inmana sapunul pe care-l transmiteam de la unul la altul, fiecare incercand sa-i scoata clabucul cel mai alb. Ne spunea cine incercase in acea zi sa sa se spele pe maini fara apa si sapun. Era o deconspirare la ceas de seara... cine sa o contrazica? cine sa ne ierte?

Bunicul dormea, ochelarii lui priveau mereu singuri luna de pe fereastra. Bunica ne stergea manutele cu stergarele albe imaculate cu miros de lavanda. Iesea cu ligheanul si se intorcea cu o tava plina cu cani cu ceai. Minunatul ceai de leustean al bunicii. Mmmmm.

Cum sa nu o iubesti?

Acum, ma intreb cum sa clasific iubirea? Sau ea se clasifica singura, dupa amintiri, arome si trairi?

Opisul ramane deschis...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu