vineri, 14 decembrie 2012

N-a dansat decat o vara

Imi face semn sa nu aprind lumina in camera. Atunci nu o sting nici pe cea din hol pentru ca ar fi prea intuneric. Imi place cum se vede fumul de la tigara ei. Pluteste peste camera aproape drept si e sub privirea mea. Daca vreau, pot sa trec prin el, sa-l stric.
Catalina e aici. Dintre toate personajele copilariei mele, uitasem de Catalina. Ma uit la ea si nu vreau sa o intreb nimic. Chipul ei imi spune destule. Si cand eram mici amandoua, ea avea secrete. Cateodata nu mai putea sa-si tina tainele si imi spunea sa jur ca nu-i divulg secretele. Nu-i intram in joc. Mereu ii ziceam ca o sa spun la toata lumea. Radeam si apoi imi povestea tot.
Cafeaua a ramas pe jumatate in ceasca. Lacrimile ei stau neclintite intre gene. O simt prea mandra sa le dea drumul peste obraji. Care obraji? N-a mai ramas decat o umbra de femeie. A fost a fata frumoasa, prea frumoasa. Imi spune de prima iubire. Cand noi incercam fiori necunoscuti langa baietii din clasa, Catalina era iubita de mult timp de o fata. Era mai mare decat noi cu trei ani. Le-am vazut la un bairam scolaresc la ea acasa, stand amandoua pe acelasi fotoliu. La inceput era firesc... dupa un timp, cu lumina stinsa, amandoua pareau un singur personaj. Toti celilalti din camera ne-am grupat intelegatori catre alte zone din camera. Spre sfarsitul serii, la dans, niciun baiat nu a mai putut sa le desprinda.
Un timp era mereu o naluca. Aparea si disparea in grupul nostru cand fericita, cand trista. Cel mai mult sufereau baietii. Refuza mereu sa se intalneasca cu ei. Prin asta ii crestea cota "curtarii". Plimbam biletele si cutii cu bomboane pe care Catalina le refuza constant.
Imi pluteste peste fumul lent de tigara dansul lor adolescentin facand din doua trupuri unul singur.
- Pe Iulia ai iubit?
- Nu... dar ma iubea ea si nimeni ca ea nu m-a mai iubit. M-a invatat sa sarut, sa urasc si sa devin egoista. Apoi in toamna a plecat la liceu si m-a uitat. Atunci m-am hotarat sa ma razbun si am inceput sa ies cu baietii... si n-am iertat niciunul...
- Stiu... nu ne-ai lasat niciun virgin in cartier.
- Apoi ai plecat si tu din bloc, cand v-ati mutat! Am ramas chiar singura cu gandurile mele. O vedeam pe Iulia cateodata cu baieti si atunci o uram si mai tare si nu ma lasam pana nu i-l luam... copilarii... cu unul din fostii ei prieteni am facut si un copil, am o fata... si mi-e frica sa o vad cu alta fata.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

sigh

Unde sa-mi tin mainile
cand nu-ti dau mangaierile?
sau,
ce sa mai privesc
incat lacrimile sa-mi opresc?
Cu ce culoare sa-mi imbrac
suspinul drag?



joi, 29 noiembrie 2012

studiu de caz... acelasi baiat

... inainte sa relatez despre o generalizare, ma voi referi la continuarea acestui studiu de caz pe care il consider un etalon in ceea ce inseamna relatiile post adolescentine.
Lucrurile expuse in primul si al doilea capitol la studiu de caz au urmat exact cum intuiam. Fata nu-l mai iubea de mult. Fiind o fire foarte puternica, si-a ales acest refugiu in alta tzara. Fuga de obisnuita il includea si pe EL care cu observa ca este exlus in relatie. Ea pleaca departe, el ramane langa parinti, deziluzionat amoros si profesional. Povestea ajutorului ce-i da "aripi" cu care sa zboare catre 'Ea' o stiti! "Aripile" l-au purtat in pragul fetei peste mari si tzari. In Suedia. Finalul? fiecare cu drumul lui. Un lucru usor de inteles dealtfel de asta vara... ma rog, pentru unii a fost mai greu.
Opus celor intamplate cu acesti fosti adolescenti sunt relatiile de durata.
De câte ori nu vi s-a întâmplat să cunoașteți o persoană și să simțiți că alături de ea și-n brațele ei vă simțiți ca acasă? Că ați găsit ceea ce vă doreați?
Însă, după un început frumos – cum sunt, de altfel începuturile în aproape toate relațiile – descoperi încet-încet că celălalt nu e chiar așa cum părea la început, că nu avem obiective comune și că, în linii mari, totul se reduce la a conviețui.
Discrepanța dintre felul de a fi al partenerului la începutul relatiei și modul în care se comportă mai tarziu în cadrul relației e dată de faptul că fiecare caută să-l impresioneze pe celălalt, să-i arate o față pe care crede că celălalt și-ar dori să o vadă la sine. Nu e un lucru rau ca ei incep sa se cunoasca foarte bine. Nefiresc apare aceasta masca din partea lui sau a ei sau cateodata din partea amandorura. Desi li se reproseaza de catre celalalt, acest lucru este negat, accentuat.
Pentru ca o relație să reziste e necesar să existe un echilibru între ceea ce oferă și primește fiecare dintre cei doi. De multe ori, balanța se înclină mai mereu în favoarea unuia și atunci vina se împarte, căci unul e egoist și celălalt acceptă situația, sperând că se va schimba ceva în viitor. Ca să faci o relație să meargă trebuie să știi de la bun început ce așteptări ai de la iubitul tău, ce defecte i-ai putea tolera și dacă sunteți dispuși să faceți compromisuri. Cateodata o relatie inseamna si acele cateva concesii care ne pot mulțumi pe amândoi.
Lucrurile ar fi mult mai simple dacă oamenii ar renunța la dorința de a impresiona și s-ar prezenta exact așa cum sunt în viața de zi cu zi, cu calități și defecte, cu aspirații și fantezii.
De cele mai multe ori castigam respect atunci cand oferim respect. Obisnuinta unei relatii insemna inceputul respectului si admiratiei.
Ratiunea optimistă si sincera asupra lumii și asupra noastră, a vieții în general, dezvolta relatii armonioase pe care ale admiram la altii crezand ca doar ei au descoperit magia.

luni, 19 noiembrie 2012

friendship

... raspunsurile mele celor ce ma tot intreaba...
Suntem, prin natura umana, o fiinta sociala. Nevoia de prieteni este aproape la fel de stringenta ca nevoile fiziologice. Uneori este cea mai puternica nevoie si inlocuieste necesitatile biologice precum nevoia de aer, mancare, apa, somn, o temperatura relativ constanta a corpului si sex. Nesatisfacute, ne confruntam cu boala, iritatie, durere, disconfort. Desigur, cam aceleasi senzatii neplacute le experimentam si atunci cand ne simtim singuri, parasiti, exclusi sau neacceptati de un grup. Avem nevoie de iubirea celor din jur si de acceptarea acestora. Dar ... in ce mod ne facem prieteni, unde ii intalnim si cum stim ca ne sunt cu adevarat prieteni? daca vrem sa stim...
As defini prietenia ca pe o intensa apropiere sufleteasca ce leagă două persoane prin sentimente , simpatie si atasament reciproc.
Cateodata, prieteniile se bazeaza pe interese comune. Poate de aceea si spunem ca „cine se aseamana, se aduna”. Cautam la persoanele pe care le consideram apropiate, ceva ce se gaseste si in noi si care poate functiona ca un liant, un element de legatura... dar nu intodeauna. Alteori, ego-ul nostru simpatizeaza cu ceva opus noua, persoana sociala si atunci suntem prieteni diferiti.
Ca orice relatie, de tip personal sau profesional, o relatie de prietenie se cladeste si se bazeaza pe ceea ce investim si recunoastem in celalalt. Daca de la inceput afisam o atitudine pozitiva si onesta, atunci prietenii ne vor accepta exact asa cum suntem si nu trebuie sa ne simtim “cool” sau diferit atunci cand suntem impreuna.
E bine sa facem distinctie clara intre amici si prieteni, considerandu-i amici pe cei cu care intretinem o relatie mai superficiala, de „suprafata” sa zicem, ce se rezuma la a discuta despre problemele ce intereseaza grupul din care fac parte (grupul de job, de exemplu) si mai putin despre cele personale.
Prieteni sunt considerati cei in care investim timp, energie si bani si care ne cunosc slabiciunile, trecutul, esecurile, bucuriile si aspiratiile... zice teoria...
Adica, prietenii de care ne putem inconjura sunt:
Prieteni vechi:
Prietenii din copilarie, dar si cei facuti pe bancile scolii. Cu unii dintre ei poate nu ne mai vedem dupa ani de zile, insa ne leaga de acestia amintiri si fiecare revedere e motiv de buna dispozitie si bucurie. O prietenie stransa nu e afectata nici de trecerea timpului, nici de distanta dintre cei doi... intotdeauna...
Tot aici intra si prietenii de incredere, cei carora le destainuim micile noastre secrete, pentru ca o prietenie se cladeste si se verifica in timp. Prietenul de incredere stie exact ce se intampla cu celalalt, simte cand e nevoie de prezenta sa si te intelege uneori chiar fara cuvinte. Iti iarta micile greseli, apreciaza prietenia voastra si nu-ti cere explicatii pana cand tu nu esti pregatit sa le dai.
Prieteni virtuali:
Prieteni virtuali sunt persoanele intalnite prin intermediul internetului si pe care nu i-am cunoscut intr-o intalnire fata in fata. I-am descoperit datorita unui joc online, cautand o anumita informatie sau pe un site de socializare si-am aflat ca sunt interesati de aceleasi lucruri, au aceleasi preocupari si comunicarea cu acestia a venit apoi de la sine, schimband opinii, ganduri, povestind si impartasind idei sau fapte. Nu conteaza foarte mult daca ii vom intalni vreodata, insa stim ca ne putem baza pe ei pentru o incurajare, o confesiune sau pur si simplu pentru a sta de vorba.
Prieteni de interese
Sunt persoanele cu care intretinem o relatie bazata mai mult pe interese (cultivi prietenia cu X pentru ca el te ajuta cu un job iar tu il ajuti cu alte servicii, iesiti impreuna in oras, de exemplu, el neavand prieteni cu care sa faca acest lucru). Acest gen de prietenie poate evolua spre o relatie de prietenie stabila si de incredere, insa de cele mai multe ori se termina odata cu interesele ce i-au stat la baza.
Familia
Membrii natali ai familiei ar trebui sa se numere printre prietenii nostri. Daca reusim sa adaugam relatiei de rudenie pe cea de prietenie, atunci ceea ce vom obtine va fi o familie de nota 10, in care copilul poate discuta despre problemele sale cu parintii si primeste din partea acestora tot sprijinul necesar, dar si copiii familiei intre ei. Ar fi bine sa existe acea incredere care sa ofere cale libera sinceritatii necesare discutiilor deschise. Chiar daca de multe ori nu constientizam acest lucru, cei mai buni si mai vechi prieteni ne raman parintii.

Uneori, drumul vietii e greu, dar, inconjurat de prieteni buni si de incredere, putem trece mai usor peste obstacolele ce apar in cale si ne putem bucura cu adevarat de tot ce ne ofera bun viata pentru ca avem cu cine le impartasi pe toate.
... fiindca, e bine sa le impartasim intr-o anumita masura :)

duminică, 18 noiembrie 2012

arse pe plaja

Asa imi place mie!
Sa-mi amintesc iarna despre ce mi s-a intamplat in vara.
Vara, datorita ritmului alert, inregistrez mecanic anumite intamplari. Nu le evaluez deloc, doar le memorez fiindca imi plac.
In vara ce a trecut am studiat plaja in anumite zile.
Drumul meu de bicicleala are punct terminus, de unde o iau indarat, plaja orasului.
Cateodata, fiindca e aleea prea aglomerata, merg incet. Am timp sa privesc atenta... sa nu calc, cine stie ce balena.
Balenele de la bazinul cu valuri au doua picioare, mananca seminte si poarta in cele doua manutze pufoase cate doua tavi cu carnati, mici si cartofi prajiti. Stiu ca nu iese socoteala cu manutzele si semintele... dar le-am vazut si fumand.
Sunt aceste femei, asaaa, niste tehnologii neinventate de nimeni dar utilizatoare de diversi combustibili.
Aceste fiinte introduc cu ambele maini combustibil solid, gazos si uneori chiar si lichid simultan.
Energia produsa? o logoree combinata cu vehementa contrazicerii.
Ele produc starea de inactivitate imediat dupa ingurgitare sau... prizare.
E o desfatare, un bun simt caracterizat la sfarsit de "plajeala" cu expresii:
" - ce m-am distrat! Am mancat, baut si m-am inegrit pe burta."

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

full moon


... multe s-au intamplat cu noi in timpul lunii pline.
Asa ne-am cunoscut, stand de vorba la o fereastra, vegheati de luna plina.
Calatoriile noastre prin natura, neprogramate, ca un facut, erau tot sub luna plina. Desopeream uimiti inserarea placuta ce ne lumina chipurile cu razele argintii si discrete ale lunii.
E astfel de seara la mine.
E altfel de noapte la tine.
Iubire de tine imi vine.
Iubire de mine sa-ti fie.
Cu lacrimi imi spal dimineata
O luna plina ne e viata.

duminică, 28 octombrie 2012

kiss on coffee



... in camera, parca se continua cerul fiindca e prima camera pe care o am inalta de peste trei metri si varuita cu tavan albastru si pereti albi.
Nu stiu altii cum pot avea camere cu pereti albastri si tavan alb.
In semiambientul natural unde doar patul si dressing-ul nu-s in afara, ma plimb trista de la pat la dulap, la masa, printre scaune... Imi iau ceasca de cafea sa o spal si caut ceasca ta. Privirea mi-o duc bine, in locul unde o lasi deobicei. Nu e.
Uuuuat? Imi rotesc corpul, plimbandu-mi ochii incet peste putinele lucruri pe care le avem in camera. Iata, ceasca ta rotunda ca palma ce o tine de 5 ani e pe un raft ce nu are trebuinta cu asta... tu stii ca eu o sa-mi iau o carte de langa ea. Tu stii ca eu mereu nu plec fara sa-ti sorb din cafea... tu stii ca te voi saruta... aroma ta, nu pot uita.

luni, 22 octombrie 2012

de ce plang fetele?

... sigur, nu am noutati in raspunsuri...
Era programata plecarea ta de mult timp. Ma obisnuisem cu ideea atat de bine incat abia in seara in care te ajutam la bagaje am inceput sa-mi simt cateva mici sufocari. Tu nu stii...
Ieseam din camera in care teseam trasee cu lucruri din sifonier spre troler, dinspre troler spre sifonier, spre obiectele de toaleta, spre sandwich-urile pregatite de mine in chicineta, spre... alerg atat, ca sa pleci?
Ma duceam in fata oglinzii de la baie si-mi studiam obrazul.

vineri, 12 octombrie 2012

Studiu de caz... continuare

Prima parte
Vocea bicicletei doi are o porecla: Poirot. Porecla i se potriveste manusa pana la un punct... adica... numai pe degete. E de profesie politist, nu are importanta de care. Mai important este ca s-a pregatit pentru asta si a urmat o facultate de psihologie.

duminică, 7 octombrie 2012

Studiu de caz: un baiat


Eram in terasa draga mie. Toamna asta imi incanta orele de relaxare in balcon si dincolo de el.
In balcon am o pozitie nesimtit de comoda cu laptop in brate.Toata, asezata, sunt aproape o line. Cateodata ma disturba voci venind de sub balcon.

duminică, 16 septembrie 2012

... rezumat


... am lucruri de spus si de facut. Pe cele de spus le spun fiindca imi sunt dragi si nu vreau sa le uit. Mereu ma trece un fior ca pot uita parti frumoase din viata mea. Am terminat de aranjat si terasa, asa cum am visat-o pe cand ma plimbam printr-un "OBI" de Italia. Are plasa verde ce-mi estompeaza privirile indiscrete ale vecinilor si mai are niste flori aruncate haotic peste aceasta plasa. E mare veselie la mine, de aia ma si simt bine.

luni, 13 august 2012

8 august - zbor peste nori

... e seara dinaintea plecarii. Numar orele in care trebuie sa gasesc ceva de facut. Vor fi șase ore statice. Prea multe și prea brusc îmi vor tulbura bioritmul. În timpul alinierii bagajelor pe diferite categorii gândul îmi zboară la ce voi citi, asculta. sau scrie pe drum în leneveala primelor ore de vacanță. Patru ore vor fi rutiere și două aeriene. Pentru șosea aleg audiobook combinat cu muzică și poate citesc ceva interesant pe jurnale. Pentru zbor, fiindca nu voi avea `net`, merge o cărticică mai grea. Mai grea nu în sensul ... 2kg! ci în sensul celălalt, să mă ducă spre concentrare, să mai ies puțin din superficialitatea zilnică. Aleg o controversă a istoriei ca să-mi creez impresia de dezbatere, poate nu adorm.

vineri, 3 august 2012

Carpe Diem



Împarți cu mine timpul de iubit
Despart din tine tot ce mi-am dorit.
Îmi schimb prejudecăți în carpe diem
Și-ți scriu din amintirile dragi mie.
Să-mi lași pe cană ce ți-am sărutat
Îți voi sorbi cafeaua ce s-a tot uscat.
iubit,
dorit,
sărutat,
uscat...
cuvinte.
Nimic cenzurat.

amazing bicycle

din vremuri vechi... din copilarie. Mereu am dorit sa scriu despre asta. Despre relatia mea cu miscarea, cu bicileta in mod special. Precum orice copil mai vechi de anii '89, aveam timp sa ma ma duc prin tot felul de baze sportive si sa-mi incerc pasiunile. Am gasit sali de voley-ball, scrima, tenis, atletism, inot, caiac... dar niciuna de ciclism. Imi placeau bicicletele, chiar daca 99% din ceea ce vedeam erau Tohan. Imi placeau ca si obiect de exercitiu fizic, probabil. Fratele cel mare, dupa o vara de cules la ferma Filesti: cirese, visine, caise, piersici... poate si prune, gutui , si-a cumparat o mandra bicicleta semicursiera ruseasca pe care a dat 400 de dolari... la "vaporeni". Cu siguranta la afacerea asta l-a ajutat si mama. Eu si fratele mijlociu aveam multe interdictii privind bicicleta faimoasa.

pay for my life

Este iar ziua aniversară a poliţei mele de viaţă. Cu această ocazie am avut parte de câteva momente în care a trebuit să răspund sincer la câteva întrebări. Aceste întrebări, în mod uzual, eu nu mi le pun. Acum, cu această ocazie, ele au avut efectul unui duş peste haine, în stradă. În final, concluzia mea şi a asiguratorului meu a fost unanimă: se pare că speranţa de viaţă, în ceea ce mă priveşte, e în creştere. O veste bună, iată, încă un punct pentru bunastarea mea fizico-psihică. Eeeeei, dar abia apoi mi-au curs mie întrebările şuvoi. Îmi plătesc lunar poliţa, poliţa de viaţă... so, plătesc vieţii o poliţă, deci, mă răzbun pe ea, viaţa. Cum? Plătind nişte oameni să-mi urmarească speranţa de viaţă. Concluzia mea: plătesc ca să trăiesc... în cazul meu, o duc mai înfloritor din an în an... cică

miercuri, 1 august 2012

Revizie banala...

Imi fac un plan prin care sa-mi ascut simturile. Doresc mereu sa le stiu in ordine, precum o revizie banala de autoturism. Test simplu. Ies in balcon. Ce aud? - motorul unei masini. Pe o scara de la 1 la 10, cat auzi? - 10 + Este ziua sau e o seara cu luna plina? - este o noapte cu lina plina . Atinge ceva... ce simti? - Frunze, ascutite... cred ca e maslinul. Descrie lumina atat cat o "vezi" - O vad. E difuza. Imi ascunde culoarea tricoului tau. Dar vad bine forma rotunda a frunzelor de 'zorele' plantate demult. Daca as fi, m-ai atinge? - daca-mi trimit degete cercetase te-as pacali... Simtindu-ti caldura trupului, te-as ocoli sfioasa. As gasi racoarea pamantului umed din jardiniera si mi-as lasa acolo amprenta. Am un miros? - da, esti trudit de munca. Tu stii ca mie-mi place sa ma uimesti. Ti-as numi parfumul, "wooow". Atinge-ma intr-un loc cuminte. - Iti ating obrazul pe care maine o sa-l barbieresti... incet, alunecand in spuma. ... "Zorelele" tale au miros? E prea placut la tine. - Miros oarecum a om... si-mi las mirosul tau in arsita.... ma simt captiva, prea afectiva...

Eppur si muove!

De ce fac mişcare? Multe alte femei după vârsta de 30 de ani devin sedentare. Parafrazând vecina de pe palier aş zice : “mi-am luat bărbat, ce mai contează cum arăt?” Trec uşor prin efectele post acestei mentalităţi: bărbat apatic cu telecomandă sudată de mână, bărbat dus “la meci” ore bune şi întors beat, bărbat suplu cu amante în bloc, colege sau cumetre. Nu vreau să combat majoritatea fiindcă de fel nu sunt războinică. Vreau doar să ung cu miere cuvintele prin care doresc să transmit plăcerea de a te simţi sănătos: - Să mergi în pas alert pe stradă şi nimic să nu-ţi zbârnâie pe la şolduri. - Să poţi cere o rochie marimea 36 sau 40 fără să o probezi şi acasă să constaţi că-ţi vine perfect. - Să poţi alerga după propriul copil prin parc atât căt îşi doreşte el, nu tu. - Să poţi crea nopţi de vis soţului aşa cum poate le visezi. - Să ştii că lumea trăieşte bine şi fără frigiderul burduşit in zilele de 15(10) şi 30(25) ale lunii. Uită reclamele pentru iaurturi , tigăi minunate şi ciorapi slim şi cumpără o bicicletă cu ajutorul căreia: - Vei respira mai bine - Vei oxigena sangele, te vei hidrata corect. - Vei fi flexibilă - Vei fi rezistentă - Vei întâlni chipuri de oameni. - Vei zâmbi mai mult fiindcă tu produci energie... eppur si muove. Recomand starea simpla de liniste prin actiune. Îmi plimb cărţi ascultate în căşti. Îmi plimb muzica pe care o cunoşti. Îmi plimb gânduri aşternute în cadenţa pedalelor. Îmi înalţ privirea după luna ce tocmai răsare. Îmi amintesc iernile reci, Îmi amintesc cum eşti.

luni, 2 iulie 2012

Capra cu trei iezi...


... mamei, cu dragoste ...
I se spunea "Capra cu trei iezi" fiindcă avea trei copii și nu din alte conotații. Îi creştea singură de multă vreme. Puţină lume îi ştia povestea. Am văzut-o o singură dată cum cred că a răzbit întrebărilor indiscrete din cursul vieţii. Şi-a ridicat încet capul, senină, l-a înclinat puţin pe stînga şi a rostit rar, zâmbind amabil:... - n-ai vrea să ştii... Atât.
Fruntea înaltă, făcea un ”V” acolo unde începea părul de culoarea abanosului. Asta îi contura frumos arcada cu sprâncene tuşate natural. Nu se chinuia să fie frumoasă. Cred că nici nu ştia că, o dată prins în privirea ochilor negri, nu-ţi mai venea să pleci din mreajă. Puteai să-i citeşti în ochi gândurile. Severă sau zâmbitoare, îşi însoţea copiii spre drumul vieţii dându-le atât cât avea.

duminică, 10 iunie 2012

schimb "acum" pe un "atunci"

Avem acele priviri din profil, din ce in ce mai dese. Nu le stii fiindca in acele momente tu privesti in gol si eu privesc la tine. Mi-e mila ca treci prin asemenea clipe. Mi-e sila ca ti le provoc. Sa spunem ca ti le provoc fiindca daca te-as intreba sigur mi-ai zice ca eu te-am suparat. Deci eu sunt cauza. Sa stii ca mai afectata sunt eu in acele clipe. Tu te consideri victima dar eu sunt de fapt. Sa inlocuim putin personajele si vezi cum este "sa nu te vrea" evitand o intalnire in public. Cum, privind inainte, in gol, acea privire te strapunge in suflet fiindca nu-ti cauta ochii. Ma simt un gandac care si-a trait cele trei zile. Acum 4 ani eram o leguma vesteda ce-si dorea sa fie macar atinsa si lasata/luata provizional de pe raft. Astazi nici macar sansa unei alegeri nu-mi lasi. Atat, raman cum ma stii, mai bine n-o sa fie, te iubesc. Te mai iubesc.

duminică, 20 mai 2012

Safi, Morocco

Dintre obiectele neînsemnate ale adolescenței, mi-am păstrat globul lumii din carton, învelit în folie lucioasă și pictat cu mări albastre, câmpii verzi și munți maron. Este un altfel de zar prin care îmi permit călătorii.

Istoria unor locuri poate deveni atât de bine o realitate, încât pot descrie mirosuri și emoții mai bine decât după trăiri în acele locuri râvnite.

Magia jocului se întâmplă pe ritmuri plăcute, învârtind globul ușor, în lumina obscură... atât cât să-mi lase privirii recunoașterea locului meu de vacanță. Degetul urmărește lent o pată de pământ... de astă dată cu greu se retrage din oceanul Atlantic către țărm. E un loc la mijloc de glob, la mijloc de șanse.

Atât de departe e greu să călătorești.

Întâlnirea cu un soare ce-mi pare necunoscut, la început, e stingheră și mută. El mă acoperă pe păr, pe haine, îmi frige tălpile înainte de pas, îmi cere umbra umărului lui să-mi acopere arșița... e un soare prea iubitor de mine, mă simt lipită de el dar nu-l dezlipesc de pe mine. Recunosc aici un trai legat de natura fiindcă oceanul vuiește întruna. Există o pace întinsă și arsă fără de jar, fără de șansă. Dimineața am stat într-o casă în care Amir și Aisha, a sa soață, ne-au pregătit pentru arșița marocană. Ceai cald, pături din lut, veșmânt răcoros și părul ud.

Știam că oceanul e mare... dar, europeana din mine, credea ca e tot o mare. Aparent liniștit, câteodată obraznic, își ridică câte un val peste zare. Are un mister al lui, oceanul... știe să facă din fiecare val câte un cârlionț alb-verzui sub care se centrifughează surf-erii. Nu te poți potoli din privit. Fiecare val de smarald aduce noi emoții. Noi le simțim prin nisipul roșiatic, ca pe o vibrație a Terrei.

Globul din carton îmi trimite culori și puteri ale naturii. Îmi arată simplitatea unor locuri uitate de străzi, uitate de civilizație.

marți, 15 mai 2012

some people


Îmi ascundeam faţa în palme oridecâteori aveam de luat o decizie grea. Probabil îmi doream o linişte a privirii, o limpezire. Era timpul să-mi eliberez ochii fiindcă mă dureau orbitele. Eram ca şi îngheţată iar el nu mă ajuta deloc. Îmi repeta încontinuu: nu pleca, rămâi, te iubesc, nu pleca, rămâi, te iubesc, nu ... Distanţa dintre noi era mare. Tot intre noi, deschisă, uşa către celălalt el. Computerul din clădirea vecină toca mărunt perforaţiile alfa-numerice. Un zarzăr făra nicio zarzăre îşi arăta în geam lipsa fructelor... si pe ele le-au dorit mâini hulpave. Între noi stătea tăcerea celor două luni de muncă la un proiect comun. Din când în când... te iubesc, nu pleca.... îl întreb:
- Pierderea fişierului meu, săptămâna trecută, are legătură cu asta?
- Da, sunt vinovat. L-am salvat pe dischetă dar ţi-am spus că e pierdut. Nu pot să înţeleg cum de mâine trebuie să intru în birou şi să nu te văd. Să ştiu că ochii tăi trişti nici măcar monitorul meu nu ţi-i mai vede. În fiecare zi aştept cele două ore să le petrecem împreună. Cum vrei tu, cu multă tăcere, cum simt eu, cu mult parfum. Eu te iubesc,eu sunt cel căruia îi zâmbeşti când intri, eu sunt cel care plânge când ieşi... El te aşteaptă afară, eu te aştept în inima mea.
   Tac-tac-tac...tac-tac...tac..tac-tac... cartelă pro-verb(i)ală... cum ştia ea ce e în sufletul meu.
Mă duc la fereastra si vad cum Ştefan pitea un chiştoc dintr-o ţigară între degete şi pândea o poartă secundară pe care ieşeam deobicei. Intuitiv, credea că ies din clădirea din dreptul porţii şi el se ascundea aici, fix sub ferestrele unde eu lucram. Ştiam că nu se va lăsa de fumat, de viteză, de nervi striviţi printre buze. Imaginea lui atunci era definitivă: eu sus, el jos. El obişnuit cu oameni docili îm preajmă, eu dornică să fiu iubită.
    Oleg îmi îngusta orizontul prin braţele lui întinse drept către mine. Era un culoar al vieţii viitoare... plăcute sau neplăcute?

duminică, 13 mai 2012

Lukas ... dream



In cate-o dimineata asez trei cesti...

Si-n alta dimineata trei pahare.

In nicio zi nu le combin,

In nicio dimineata nu m-abtin.

Si-mi lasi pe masa trei bomboane

Si ma saruti de doua ori

Nu stiu de ce ma uit prin casa,

Nu stiu ce voce-i uneori.

Deseara ne iubim iar amandoi.

duminică, 6 mai 2012

fishing in my childhood

Isaccea, acum 20 de ani era un sătuc... Răcoarea prafului strecurat printre degete o asociez în armonie cu acorduri de muzică fado, potrivită arhitecturii din pământ galben-ars ce alcatuia uliţe şi cu ele satul. Prispele ţineau răcoare snopilor de ceapă sau morcovi pentru seminţe...Bunica dezghioca seminţe atentă să treacă în desagă fiecare "rod". Ajutam la asemenea treburi încovoindu-mi spinarea asupra muncii, destoinică. Verişorii si fraţii, băieţi fiind, aveau alte treburi... puteau pleca dis-de-dimineaţă la pescuit sau vanat cu praştia. Eram singura fată in hoarda de 9 verişori ce ne adunam in bătătura bunicii fix pe 21 iunie, deodată cu solstiţiul... Aveam o fire nestatornică şi munca de buchiseală pe care mi-o dădea bunica nu-mi era pe plac. Trăgeam cu ochiul spre plasele unchiului întinse pentru reparat . Igliţe, cârlige, beţe... manevrate de unchi şi verişori erau jucării pe care mi le doream şi eu. Fiindcă balta începea aproape, unde se termina grădina de zarzavat şi se odihnea barca, câteodată unchiul Marin ne lua să ne arate locurile pline de peşti ale întinsurii de nuferi. Porneam dimineaţa devreme înainte de răsărit, fără merinde, şi pescuitul se termina pe la ora 10 când începea să ardă soarele. Urcam pe bâjbâite în barca cătrănită de ne lipeam pantalonii scurţi şi ne mijeam ochi adormiti pe luciul apei... aşaaa.... “la chelbosul”... “trei sălcii”... “după lanuri”... încercam să memorăm ‘locuri’ - “La Cetate”! Striga deodată unchiul încât noi tresăream ca nişte muşi uitaţi de simbrie. Aici să pescuiţi vara cu plumb adânc şi plută din papură fiindcă e balta cea mai adâncă. - De unde ştii tu unchiule că e cea mai adâncă? Cum o măsori? - Cu plumbul, Dorine, aşa se măsoară balta cu peşti! Unchiul mă numea Dorin... eram băiat in mintea lui după cum mă interesam doar de treburi bărbăteşti... Ne aşezam pe faşia de pământ numită de el “la cetate” Noviodunum.
De acolo încep amintirile despre relaţia înnăscuată unchi-nepot.

Fratele cel mare, care trăsese la rame prin desişul de păpuriş şi stuf era mândru de efort şi acum îşi continua rolul de căpetenie alegându-ne fiecăruia câte un loc de pescuit. Unchiul ne dădea o undiţă improvizată dintr-o lungime de stuf luată direct din baltă şi doi metri de nylon din buzunar la care adăugam fiecare “lucrarea” personală, adică legătura ce conţinea pluta si cele două cârlige. Apoi ne învăţa cum să punem râma în cârlig aşa încât să rămână vie şi să pară o hrană potrivită peştişorului. Desaga cu mămăligă de nadă rămânea lângă unchi. Lângă desagă eram eu. Unchiul, stapan pe situatie, se intindea pe spate tăcut. Tăcerea lui era înţelepciune pentru mine. Treceau clipe. Aşteptarea, la pescuit, înseamnă răbdare sufletească dar totodata, o foame nebună îmi urla in maţe de mi se părea ca trezesc şi peştii. Mămăliga rece nu miroase dar mie, atunci, nările îmi indicau traseul degetelor ce-mi aduceau fărâme de hrană. Fratele cel mare îmi arata posibile prăzi de peşti şi tehnici de pescuit. Timpul trecea şi noaptea se îngemăna cu ziua prin răsăritul de poveste al Dunării. După ore de veghe tăcută, unchiul ne striga din pozitia lui pe pled pe o rână, îsi vântura pălăria prin razele scurte de soare si ne chema la el să afle ce nevoi mai avem. În unanimitate, verişorii au cerut nada sa arunce în baltă câte puţin. Unchiul, trase desaga uşor... daaa, prea uşor, şi desfăcu pânza... ioc mămăliga.

-  Ptiii!!!! ...să vezi c-au sărit peştii pe mal cât am aţipit şi-au mâncat nada!

-  Cum aşa unchiule? întrebau toţi, căutând neîncrezatori în bocceaua pregătită chiar de ei de cu seară? ... cum aşa? Aici a fost, am pus-o eu şi era tăiată cubuleţe...

Soarele deja ne recunoştea chipurile. Ne puteam distinge feţele şi chiar mimica. Aşa m-au şi dibuit.

-  Uiteeeeee! Ea a mancat nada! Ai mămăligă pe buze!

-  Dar nu v-am spus eu că a venit o sirenă în visul meu? Hehehe! Sirena lu’ unchiu! Ţi-a fost foame mezino? Măi, măi ce-ţi mai chiorăiau maţele... le-am auzit o vreme de nu puteam să dorm şi apoi nu le-am mai auzit... deci nu mori de foame, te vei descurca in viata. Hehehe!
Hai!
Pescuiţi fără nadă, peştele se prinde nu se cheamă.

vineri, 4 mai 2012

summer story with Macin & Pricopan


Un mare geograf roman face o prezentare foarte sugestiva a Culmii Pricopanului: ,,Insa ceva cu totul neobisnuit, în ceea ce priveste înfatisarea, e muntele Pricopanu. Poti sa fi vazut si sa te fi urcat pe toti Carpatii si cu greu îti vei aduce aminte de o priveliste mai interesanta si care sa te fi impresionat mai puternic decît a Pricopanului. Cum sta culcat în soare, gol de vegetatie si sfarîmat pîna în maruntaie într-un haos de blocuri enorme, aruncate claie peste gramada, Pricopanu poate fi dat ca exemplu de munte granitic intrat definitiv în dezagregare..." (I. Conea, O excursie în Dobrogea, Buletinul Societatii Romane de Geografie, tom XLVI, 1927)

    ,,Pricopanu îsi datoreste înfatisarea salbatica, întîi de toate, unui climat care, cu vînturile lui puternice si cu ploile lui repezi si vijelioase, a dezghiocat patura dupa patura din trupul muntelui, macinîndu-l mereu, pîna ce a ajuns de i-a dezvelit miezul sau sîmburele de granit pentru a-l despica si pe acesta, acum, în blocuri cît coliba. si mîine - un mîine geologic - nimic nu va mai ramîne din trupul muntelui, înalt de mii de metri odinioara; va ramîne numai o gramada de macinis granitic, ca un morman de darîmaturi pe urma unui templu antic"Cele mai calde infatisari sunt ale naturii fiindca ele poarta armonia culorilor si proportiilor. Nu puteau altundeva sa existe acesti batrani munti golasi decat in curbura brusca a Dunarii ce mai are 80 de mile pana la varsarea in apa sarata.








                  Plimbarile prin muntii Macinului sunt aproape ca printr-un muzeu fiindca, la fiecare pas, vezi cate un exponat unicat... “bibelourile naturii” le-am numit. Desi marginit de civilizatie, sirul muntilor hercinici este izolat fonic total. Acolo poti recunoaste sunete uitate: greieri, broscute, cuci, taraisul unui guster, bocanitul a doua broaste testoase.
             
 Efortul pedalatului pentru intalnire este minim, recompensa muntilor este linistea ce se aude din piatra imensa pe care ma asez, soarele ce-mi descrie arcul de cerc mereu de la stanga la dreapta, izvorul cu apa rece ce-mi aduce racoare de la nord catre sud. Acum 3 ani imi propuneam, intr-o zi, sa “fac” muntii Macinului incepand cu Pricopanu... dupa trei ani, cate 8 vizite pe vara, nici acum nu am terminat de vizitat... urmeaza Tutuiatu.

duminică, 29 aprilie 2012

one-way

Intotdeauna drumul necunoscut nu e batatorit si de aceea stim ca nu e cale de intoarcere si mergem inainte. Privesc in stanga, un gard de care m-as putea rezema dar caldura imi va secatui ultimele forte si atunci merg inainte, mai vioi, parand fara griji. Praful tihnit se ridica in poale si degetele nu se mai vad, inoata laolalta cu praful si drumul nebatatorit. Imi intind bratul in dreapta. Un arbust imi perie degetele si mici zgarieturi imi aduc trezirea, merg inainte.. inainte stiu ca este fiindca imi pun pasii strans, degete-calcai-degete dibuind pudra prafului curios de racoroasa. Drumul e bun, mi-ai spus dimineata de el, putere am, pasesc destul de des dar, sunt doar pasii mei pe el.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

life is beautiful or homo sapiens

sau intuitie, sau ghicit ar zice babele...eu il numesc ochiul mintii... de pe vremea cand eram copila baietoasa. Momentul maturizarii mele a fost intr-o vara cand inca imi juleam genunchii si coatele prin tot felul de cazemate si catarari clandestine. Acea vara de august, de cateva zile, ne strica joaca fix la ora 11.00 cand mai era putin pana sa fim nevoiti sa intram in case pentru pauza de somn de la amiaza. Venea o ploicica repede, deasa, cu picuri cat ciresele, direct din soare... ploua cu soare timp de 10 minute, atat cat sa ne noroim si sa nu ne putem continua joaca. Intr-o astfel de zi, dupa o ploaie cu galeata, ne uitam dezgustati la baltoacele din jurul nostru. Ochii de jar, neastamparati, ai colegilor de joaca ma intrebau de zor ce-i de facut? Trebuia sa incheiem partida de dimineata intr-un mod fabulos, de poveste... asa eram obisnuiti. Trebuia 'nascocit' ceva care sa razbune ploaia dezgustatoare. Fiindca eram obraznica si creativa, "nolens volens" trebuia sa propun. Trecuse ploaia, soarele ardea incontinuare asa cum facuse si in timpul ploii. Era o caldura de dush, te toropea daca te nimerea asezat. In cautarea de senzational, gasesc in dreptul privirii o 'culme' de 3 franghii cu rufe intinse la uscat. Le vedeam ca pe niste culoare de alergare,... parca ne invitau la intrecere. Asa, de departe, se vedeau albe, ca niste garduri despartitoare lucind in soare. - Gata! Stiu! ... mergem acolo! aratand spre zona gandului rau, si jucam "ce face unul, facem toti!" - Uraaaaa! s-a auzit simultan, neregizat, nestapanit. Eram precum o capetenie de osti. Ma lasau mereu prima; poate din obisnuinta, sigur nu din respect . Ma urmau, naravasi, nestiind ce va fi, dar cu siguranta, ca si altadata, ceva nemaiintalnit... si fu: ma napustii in prima baltoaca din apropierea "culmii" de rufe albe intinse la uscat, luai in maini namol si pe loc, fara suflare, ma prinse un dor nespus de pictura. Cearceafurile, fine, cu broderie matasoasa, au fost pe loc sevalet hoardei de trogloditi ce eram. Ne-am caricaturizat, ne-am bombardat, ne-am razbunat pe sarmanele lenjerii in asemenea hal incat, la un moment dat, am avut o 'rupere' de actiune si am privit neutra la ceea ce se intampla. Precum o jucarie careia nu-i mai functioneaza butonul de 'off', vedeam dezastrul din urma mea. Hoarda de copii salbatici actiona parca din inertie... inca mai executa ceea ce le aratasem eu cateva minute mai inainte... ei, erau eu. Eram incadrata de umbre pamantii peste frumoase foste cearceafuri albe. Eram in mijlocul creatiei mele si nu eram mandra deloc. Atunci, cred, mi s-a nascut ochiul mintii, la 9 ani. Am rostit magicul "piua" si jocul a incetat. Am reusit sa mai strig un " ne retragem" si hoarda s-a desprins de victoria de a inegri cu glod tot ce era alb. Am fugit pe bloc, cele 4 etaje urcate pe scara exterioara au fost urcate cu viteza unui lift. Acolo aveam in momente de cumpana locul deciziilor majore sau al odihnei. Atunci a fost momentul in care mi-am luat adio de la viata de copil... trecusem la stadiul homo sapiens.

vineri, 27 aprilie 2012

Opis... atelier

... inainte sa intru imi fac curaj. Degetele imi sunt amortite si de emotii si de concentrare. Imi stiu miscarile, mi-am exersat plie-urile, abia astept intalnirea cu oglinda, pianul.

Am retrait ora de balet, aproape cum o stiam. Ar fi fost grozav sa recunosc si mirosul de petrosin si ceara fara de care parchetul nu era gheata. Au fost in schimb aceleasi ferestre care atunci mi se pareau imense fiindca le priveam de sub pervaz. In timpul exercitiilor nu vedeam decat ramuri tesute in dantelarii inflorite si usor parfumate. Pana si pasarile pareau sa ciripeasca in ritmul nostru de repetitii... un doi trei...Bara tuturor sperantelor de balerine era acolo, solida, dar usor subtiata... fiecare am luat in linia vietii din palme cate o aschie. Unora ne-a ramas doar semnul ca am fost acolo si ritmul vietii ne-a schimbat pasul. Pas de deux . Am auzit ecoul armonios al unei voci calde, impartasindu-ne necesarul atitudinii: drept, privire, fermitate

joi, 26 aprilie 2012

Easel, gradina mamei



Primăvara, îmi amintesc de toamnă...

Când în grădină nu mai sunt chiar o doamnă...

Trasez elipse, cercuri şi linii pentru straturi

În care-aştern seminţe, bulbi și câteva răsaduri

Crinul de august tronează în rondou

Şi crizantemele valsează în jurul lui, din nou.

Dar până-atunci... acum, zâmbesc primule...

Narcise, lăcrămioare și mai târziu, gherghine.

În dreapta, sub bolta cu trandafiri turceşti,

Ţi-am dat cu lac băncuţa din care să priveşti.

Suind pe gard, am lăstărit tot ce era

Făcându-i loc parfumului de lonicera.

Prin vântul săptămânii ce-a trecut

Seminţe de lavandă am cernut.

Măslinul din ghiveci mai are-un frate...

E un arţar pitic, ce şade pe o carte.

El ne va da de ştire că vara s-a topit

Punând în ocrul frunzei, miresme ce-a iubit.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

mi-e Sete de tine

Nopțile le port în ploi

Număr plopi, din doi în doi.

Peste păr îmi curg șiroi,

Plouă, dar nu pe-amândoi

vineri, 20 aprilie 2012

Sail - Perfectiunea




Rutina zilei mele e sa deschid fereastra, dimineata. Daca din tei, o camera ar face cate o poza in acel moment, ar strange mii de zambete daruite naturii. Ma incanta ploaia marunta, egala cu frunzulitele. O perla de apa peste o perla ca de jad. Se tin una de alta, se oglindesc una pe alta. Ploaia e trista singura dar peste frunze e vraja vietii. Natura ne daruieste cateodata si oameni. De cele mai multe ori ii asociem cu imagini din natura. Ne amintim de tandretea lui cand inspiram armonia unui tablou natural. Incantarea privirii ne transmite fiorii unei mangaieri asteptate, a unei soapte nerostite a unui zambet neuitat. Teiul infrunzit marunt imi fura zambete si le tine in seva lui hranind miile de frunze. Oamenii sunt frunze, cateodata.

sâmbătă, 31 martie 2012

Opis... desen



Îmi las iară părul lung

Nu vreau gandul să-l alung.

Cum urcam trei trepte-odată

Şi bateam incet, cu şoaptă

În uluca de la gard

Să te-anunţ că vin, cu drag?

Mă priveai doar la picioare.

Atent, să mă şterg de ţoale.

Eu, uitându-mă sfioasă

La planşetă sau pe masă,

Să văd poate vreun desen

Pe care să-ţi las un semn.

Liniştea ţipa in casă

Scrijelită de pe masă

De cărbunii hârşâiţi

În curbe de mâini fierbinţi.

Îmi las iară părul lung.

duminică, 18 martie 2012

luni, 5 martie 2012

prima zi pe bicicleta in 2012

offf, a venit si ziua in care s-a putut iesi cu bicicleta in Galati.
De cum am dat cu ochii de Dunare, fiindca ea se ascunde si o poti vedea abia dupa ce treci culmea unui deal, am vazut-o schimbata... nu mai era alba, in crinolina de gheata cum am descris-o intr-o poezie. Era verde cum nu am mai vazut-o, un smarald inchis la culoare. Cand am scris poezia "straja, Dunarii", era sfarsitul lui februarie, de inteles sa fie in straiul alb al anotimpului rece. In martie, pe intai, dornica sa o vad, am gasit-o la fel, rece, alba, fara miscare. Astazi, smaraldul intunecat licarea sub soare. De necrezut!

duminică, 26 februarie 2012

Valsul pe cutite


... a fost o dragoste la prima vedere ... cand patinoarul era in aer liber, pe acelasi loc pe care este acum. Era mic, te puteai apropia oricand de mantinela sa observi ce se intampla acolo, pe luciul oval. Haaarsh, haaaarsh, se frecau de gheata cutitele de sub ghete. Un zgomot abia auzit fata de chicotele si rasetele ce dominau arena. Era fascinant, se nimerea sa trec cu mama pe la ora serii, cand mirific era luna plina si ovalul de gheata parea luminat din strafunduri. Trecea, in acele clipe, dorinta de a ajunge acasa, trecea frigul, ramanea curiozitatea "valsului pe cutite". Prima pereche de patine? Era o talpa din fier cu lama, care se prindea direct de bocanc cu niste suruburi cu piulite "cap fluture", ca niste capuri de Mickey Mouse-i :). Acesta a fost inceputul primelor piruete... acum, dorim sa aducem copiii la baze sportive, incuiate bine de lacate si pazite de oameni de ordine. Mens sana in corpore sano... in building.

strajă, Dunării

Dacă nu te aveam, Dunăre,

Iti scriam versuri focoase.

Dar te aveam, si indura-ne,

Ca te-am uitat, stand prin case.

Ti-am revazut malurile,

Albite, parasite de viatza,

Si ti-ai ascuns valurile

Sub dantela din fire de gheatza.

duminică, 19 februarie 2012

Si eu cu cine votez?

Autor: DAN MIHĂESCU
                                                             Scrisoare deschisă către Caragiale

"Stimate nene Iancule,
Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate.

Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"? Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal! Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere. De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale:"Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"

Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu "Angel radios"? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă! Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte înromgleză. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.

Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste.

Prezidentul vorbeşteromanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?... Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului, schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă". Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem "Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau. parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!
Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel... Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!
Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
"

Un prea frumos deja vù corect: déjà-vu, n'est-ce pas?


joi, 16 februarie 2012

Opis... bunica




...fireste, ma gandesc la oamenii din jurul meu.

Bunicul imi facea racoare pe prispa cu frunze de nuc si-mi explica de ce toata vara culege samanta de uscaturi si o pune in desagi de panza:

"- Samanta e viata, e un copil ca si tine pe care iata, o racoresc desfacand-o din foi uscate. La primavara, cand tu alergi prin gradina, sa stii ca samanta asta vrea sa traiasca, sa iasa, sa o iubeasca soarele."

Cum sa nu-l iubesti?

Bunica, avea un mers lung, din doi pasi strabatea curtea. Stia tot ce se intampla cu noi in casa, in pod, pe balta sau in vie. Nu puteai sa minti, te tintea cu ochii ei mari si sinceri incat ramaneai cu fraza inceputa stramb si o terminai... drept.
Bunica stia ca eram gata sa mintim si atunci, pe loc, nu ne reprosa niciodata. Noi eram bucurosi, ne dadeam coate in semn de ' am scapat' si ne promiteam in gand sa nu mai facem. Venea seara, cand bunica ne aseza un lighean in mijlocul camerei si se transforma in fantana, tzuruind peste manutele noastre apa. Atunci, in linistea serii cantata de greieri, bunica ne dadea pilda zilei. Ne inmana sapunul pe care-l transmiteam de la unul la altul, fiecare incercand sa-i scoata clabucul cel mai alb. Ne spunea cine incercase in acea zi sa sa se spele pe maini fara apa si sapun. Era o deconspirare la ceas de seara... cine sa o contrazica? cine sa ne ierte?

Bunicul dormea, ochelarii lui priveau mereu singuri luna de pe fereastra. Bunica ne stergea manutele cu stergarele albe imaculate cu miros de lavanda. Iesea cu ligheanul si se intorcea cu o tava plina cu cani cu ceai. Minunatul ceai de leustean al bunicii. Mmmmm.

Cum sa nu o iubesti?

Acum, ma intreb cum sa clasific iubirea? Sau ea se clasifica singura, dupa amintiri, arome si trairi?

Opisul ramane deschis...

marți, 14 februarie 2012

o mie de femei

imi vine sa incep cu..."nu stiu altii cum sunt..." dar nu se potriveste intuitiv cu ce voi scrie. Am de mult o parere care a fost mica, am ignorat-o, si ea, nebuna, s-a cocolosit in creierul meu staruind cu ineptia. Daca ar sta inerta, hm, nu m-ar deranja, dar ea se zgandara din cand in cand si ma face pe mine sa ies din ganduri si placeri memoriestravel exact cand nu ma astept. Cam asta e filmul: meeeeerge linistit maxi-taxi nu 5 oameni pe scaunele si altele goale. Tacere calda, radioul lui nenea sofer da premii in surdina, treaba lor! Lumea, mai ca nu doarme, daca o musa ar tipa, am fi auzit, desigur. Stand asa cuminti, fiecare isi asteapta apropierea de destinatie; unii mai nerabdatori, altii semi ludici, ca mine.
'-statie la IREG!' se aude deodat'. woooaw, m-am speriat! Ma uit in spate. O fatuca, dragutza, imbracata dupa ultima moda de la magazinul chinezesc din cartier, se inalta plina de emfaza si repeta, pana ajunge langa sofer, acelasi lucru, dar muult mai impetuos, ca si cand ala n-ar fi avut de gand sa opreasca. Coboara.
  Offf, raman iar in liniste. Vocea ei mi-a ramas in timpan, dar ca ea, aud aproape zilnic cereri 'ordonate' de a opri exact unde zic ele. ... unde zic ele? pai unde zic ele este deja statie!! De vreo 3 ani sunt statii binestabilite, cu tablita lipita pe stalpul din statie, cu ora si minutul in care trebuie sa ajunga nenea cu maxi taxi cutare, mai exact decat la CFR! Dar ele, nuuu, ele doresc sa anunte! Fiindca cineva trebuie sa le asculte, de parca, daca ar face o proba si nu ar tipa, le-ar duce masina hat depaaaaarte.
  E noua fara zece. Ma ridic, ma apropii de usa. Woooow, masina s-a oprit! Cum e posibil? Soferul chiar asteapta sa cobor, urca altii, masina pleaca.... perpetuum mobile aproape.
  Am uitat sa tiiip: Statiiieeeee ca eu cobor!
  Cine nu-si doreste o viitoare sotie care sa urle: 'ia-o la dreapta! ma duci la mama! du-te dupa pampers-i!'
ooohhh ... la dolce vita....

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Trei turisti in patru tari

Plimbam niste drumuri cu noi, haotic, legand doua tari, trei prieteni, doua saptamani de concediu. Lungeam intoarcerea catre Romania ca pe o spagheta inceputa in Italia, lungita turingen prin Germania si mocnita gulash spre mamaliga moldava de acasa.
Din filmul lung, decupez un moment la fereastra, linistita fiind ca drumul nu e ratacit. Baietii pactizau si nu-mi explicau ca denumirile slovene de pe indicatoare sunt de bun augur! Oricum, nu-mi pasa, mai erau 7 zile de concediu si nu doream sa stiu cum se vor desfasura.
Ne lepadasem de autostrada voit, dorind sa ne bucuram de desenele reale ale satucurilor germane. Precum intr-o carte cu povesti, aveam file cu privelisti de respiratie taiata.  Nu vroiam sa uit nimic si nu am vrut sa pierd momente frumoase facand poze. Incercam sa-mi trimit ochii in strafunduri de paduri, cocotandu-mi printre gene priviri cercetase. Inchipuiam fiinta mea prin natura aceea singura si frumoasa ca un tablou de mare valoare intr-un muzeu. Ma purtam cu gandul si deodata, incet si deznadajduit, am scos un sunet ce nu-l credeam de auzit:
" -  wooaw... ce cascaaaaaada!.
- Unde? m-au intrebat baietii?
- Uite, acolo, in spatele casei, mai sus.
- eiiii, nu cred, hai sa vedem!"
Pfuaaai, yuuupiii, hai sa vedem! Eram gata in doua secunde: mi-am gasit aparat foto, ochelari, rucsac, sapca, fara milioane de intrebari. Coboram, intindem boiereste oasele, analizand pe unde sa mergem. Ne-am gandit bine sa vedem pe unde mergem pentru ca era o casa intre noi si cascada, fara gard, cu o poteca, si apoi asa, deodata, incepea o poarta dubla, cum avem noi pe la tzara... mai sa fie, poarta, fara gard si curte. Aveau locatarii o livada de cativa meri dar, in viata mea nu am mai vazut asta: merele erau cat pepenii si stateau pe ramuri aplecate pana la pamant. Woow, vazui si asta, hai mai departe.
Poteca ne ducea serpuit si cuminte spre un zumzet din ce in ce mai intens. Aerul incepea sa fie umed in nari si sa miroasa frumos a natura verde. Poteca ingusta era smechera, nu ne lasa sa vedem cascada. Crestea dorinta in noi cu fiecare boschete indepartat usor. Zgomotul de apa cazuta acum se auzea... natura era acasa, facea un dush, maiestuasa, iata!
Isi pornea lucirea din talpile noastre si pana in cer, cocotata pe stanci. Parea din otel, dar stropii cu care ne alinta pe obraji erau perle fine. Avea de toate locul acela... racoarea unei desfatari, odihna neconventionala pe pietrele rotunde si albe, alintul rece si parfumat al apei din care bea caprioara.

       multzumiri lui eicimic

duminică, 22 ianuarie 2012

despre Licurg

...cateodata, imi amintesc ca lumea incepe precum in ghem, cu un capat de ata. Daca te duci pe fir inapoi, vezi negresit drumul batatorit al istoriei. Am putea sa ne luam modele atunci cand nu stim ce si cum sa facem. Sunt oameni care au avut timp, in istorie, sa gandeasca lucrurile. Supranumit primul jurist al occidentului, Licurg a scris o constitutie austera, folosita timp de sase secole in Grecia. Despre Licurg gasiti aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Licurg aici, succint si folositor. Eu vreau sa va "traduc" oarecum legea privind obezitatea ce denota in Sparta desfrau si nesimtire. Licurg, considera ca femeile trebuie sa umble cat mai neinvesmantate, astfel incat vor fi atente cu trupul lor. De aceea, femeile spartane au fost renumite prin frumusetea lor.

marți, 17 ianuarie 2012

De ce suntem indolenti

N-as vrea sa mor si sa nu ramana spusa si parerea mea tacuta. (fiindca e scrisa, nu ca n-as putea sa zbier)
Romanul e indolent de ceva vreme incoace fiindca isi cumpara electrocasnice la preturile tarilor dezvoltate. Un tv plasma afara este 500 euro, in Ro, este 2200 lei... s.a.m.d., nu mai dau exemple fiindca si ala mic de gradi stie ce pret are afara un playstation! Calculul pe care e sa-l facem e relevant: la 250 de euro pe luna, romanaul traieste(trebuie) ca un vestic. Nemultumirea mea este urmatoarea, si o sa o explic mai domestic astfel: daca la scoala nu reuseam sa fac un exercitiu, ma duceam la profu' de mate si-mi arata el cum sta treaba, ca trebuie doar sa fiu atent la formule si sa le aplic. Rezultatul, hocus spocus iesea fix ca in carte! So, daca eu, roman mic si muncitor pe 250 de euro, ma duc la presedintele meu ales de voi sa-l rog frumos sa-mi arate cum sa-mi fac salariul rezonabil de 900 euro, ce-mi spune el? Eu stiu ce a spus unora (aici) ... si ...altora (aici).

Turnul

Turnul de Hortvah Istvan
Zmeul iernii, colt de gheata, fornaia prin ger pe-afara
Zgaltaia stejarii-n codru, l-auzeai prin sat cum zbiara.
Inauntru, focul ager si suveica la taclale.
Bunul sta pe o bancuta si strujea porumb agale.
Parca-i vad si-acum grumazul gros si-i vad spinarea lata
Si sprancenele zburlite, chipul ca lucrat cu dalta.
Sufletu-i,  mustea-n miracol de eresuri si credinte
Campul ii fusese scoala, iar natura-nvatatoare,
Cerul, ii deprinse buchea stelelor stralucitoare.
Imi vorbea, sedeam in prejma basmului si-l ascultam.
Lepada din maini cocenii, si-i luam si-un turn cladeam
Crestea turnul de stiulete asezate-n cruce deasa
Si-mi crestea si ingamfarea, nu mai incapea in casa.
Nu mai auzeam nici basmul, construiam cu-nversunare.
Nu mai era turnu-n casa, era turnu-n casa care
Tot crestea.
Lucrarea asta, o privi o vreme bunul
Si-apoi dand de-a azvarlita, imi surpa deodata turnul.
Ma cuprinse crunt mania, ma facusem foc si para,
L-as fi omorat pe bunul, plansul ma tinea in gheara.
Zacea colo, sub cocenii de porumb intrega fala
Eu stateam cu ochii-n lacrimi si cu inima-n rascoala
Bunul m-a luat in brate si m-a sarutat pe frunte.
"Nu mai plange, mai nepoate, din coceni nu faci un munte
Vei cladi atatea turnuri avantate catre stele,
Soarta, cu un deget numai, le va frange si pe ele.
Ca si mine, te-i petrece in zidire necurmata
Si-ncheierea trudei tale n-o vei apuca vreodata.
Nu, caci dincolo de nouri, doru-i dor sa mi te poarte-
De pe turnuri ne-ncheiate ne surpam mereu in moarte.
Vezi cocenii? Ia-i si-aseaza-i iar in siruri potrivite.
Jalea-i numai pentru cele ce nu pot fi recladite!"
Imi spunea un basm bunicul. Focul ingana cu murmur
Se jelea o creanga-n foc, si-am pornit sa-mi fac iar turnul.

luni, 16 ianuarie 2012

lacrimi, mamei

Mă trezesc privind-o atent, căutând suferința ei. Îi privesc mâinile, poate și ea mi le privea la fel, când m-a născut. De câte ori oare mi-a ținut palmele mici într-ale ei, învățându-mă să mă spăl?
Și ochii.... mă privesc duios, așa cum o priveam eu când îi ceream nimicuri?
..... Acum, mi-e greu tare să văd că eu sunt cea care trebuie să am rabdare, să-i explic, să o protejez de greutăți.
N-aș fi crezut!... trupul puternic și mintea brici de altădată, iată, stau întreținute de câteva borcănele de hapuri. Mai stai lângă mine, târzie,... uită timpul plecărilor departe...